Deces, pierderea întreținătorului, moștenire
Decesul unei persoane reprezintă un fapt juridic în urma căruia apar o serie de drepturi și obligații, supravegheate și garantate de autoritățile publice, legate de succesiunea patrimoniului persoanei decedate și de asistența socială a persoanelor care au rămas fără întreținător.
în eventualitatea survenirii decesului sau pierderii întreținătorului, membrii familiei sau rudele persoanei decedate cu reședința în Republica Moldova au obligația de a declara decesul, dar și posibilitatea de a beneficia de drepturile asigurate de stat.
în cazul în care condițiile de mai sus vi se aplică, trebuie să întreprindeți o serie de acțiuni și să depuneți o serie de documente, după cum urmează:
publicEvent.steps
Înregistrarea actului de deces cu eliberarea certificatului
înregistrarea actului de deces se face în două etape:
- etapa 1: declararea decesului;
- etapa 2: înregistrarea actului de deces.
în dependență de unde a survenit decesul, atât declararea decesului cât și înregistrarea actului de deces se efectuează fie la oficiul stării civile, fie la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova.
Radierea din evidenţă a cetăţeanului Republicii Moldova
în cazul decesului, în scopul radierii din evidență de la locul de domiciliu și/sau reședință a cetățenilor Republicii Moldova, trebuie să prezentați la Agenția Servicii Publice (ASP) următoarele documente, după caz:
- certificatul de deces;
- actul ce atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței;
- actul de identitate al locatorului / administratorului;
- demersul locatorului/administratorului;
- hotărârea instanței de judecată definitive, dacă este cazul.
Mai multe informații pot fi obținute la subdiviziunile teritoriale ASP care pot fi vizualizate accesând linkul: http://www.asp.gov.md/ro/node/1406
Asigurarea serviciilor funerare
Serviciile funerare constituie o serie de proceduri necesare pentru ritualul înmormântării (înhumării sau incinerării defunctului), care în mare parte se obțin pe cale comercială, cu sau fără implicarea agențiilor de servicii funerare.
Obținerea locului în cimitir
Locul în cimitir se obține în baza de contract cu administrația unui cimitir, la cererea personală a cetățenilor ce doresc să obțină sau să rezerve locuri. Tarifele pentru rezervare, precum și pentru alte servicii funerare se aprobă și pot fi interogate la organele administrației publice locale.
înmormântările se efectuează numai pe baza adeverinței de deces eliberată de oficiul stării civile (în original, f-25) care a înregistrat decesul - în localitățile urbane, și de către primării - în localitățile rurale.
înmormântarea decedaților din alte localități se efectuează pe baza certificatului de la centrul de medicină preventivă teritorial (la locul decesului) și a adeverinței de deces.
Moștenirea (succesiunea)
Moștenirea este procedura de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate (care a lăsat moștenirea) către succesorii săi, și poate include:
- bunuri mobile;
- bunuri imobile;
- datoriile pe care le avea defunctul la momentul decesului.
Moștenirea poate fi realizată pe două căi:
- conform testamentului, adică moștenire testamentară; sau
- în temeiul legii, adică moștenire legală.
Moștenirea legală se aplică în următoarele cazuri:
- defunctul nu a lăsat niciun testament;
- a fost declarată nulitatea testamentului;
- succesorul testamentar este declarat nedemn.
La moștenire pot pretinde următoarele categorii de beneficiari:
- soțul supraviețuitor;
- rudele defunctului, indiferent dacă legătura de rudenie rezultă din căsătorie, din afara căsătoriei, sau din adopție.
Ordinea de preferință pentru rudele defunctului este stabilită de Codul Civil al Republicii Moldova. în cazul în care nu sunt moștenitori succesibili și nici soț supraviețuitor, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale prin testament, moștenirea e vacantă și revine statului.
Obținerea de plăți unice în caz de deces (ajutor de deces)
Ajutorul de deces se acordă de către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) o singură dată, în sumă fixă, unei singure persoane, care poate fi, după caz, soțul/soția supraviețuitor/supraviețuitoare, copilul, părintele, tutore, curatorul, conform legislației în vigoare, sau, în lipsa acesteia, persoanei care dovedește că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
În dependență de statutul pe care îl aveți și de cazul specific al persoanei decedate, puteți beneficia de una dintre următoarele categorii de ajutor de deces:
- Ajutor de deces acordat persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale al Republicii Moldova
- Ajutor de deces acordat persoanelor neasigurate în sistemul public de asigurări sociale al Republicii Moldova
- Plata ajutorului în caz de deces beneficiarilor instituțiilor de forţă
- Ajutor de deces acordat in baza prevederilor acordurilor internaționale in domeniul securitatii sociale la care Republica Moldova este parte
- Ajutor material unic anual copiilor care au pierdut întreținătorul (de pe urma catastrofei de la C.A.E Cernobîl)
- Compensație unică familiilor ce şi-au pierdut întreținătorul în urma catastrofei de la C.A.E Cernobîl.
- Indemnizație unică de deces beneficiarilor instituțiilor de forță
Obținerea de drepturi bănești din fondul de asigurări sociale, în legătură cu pierderea întreținătorului
Puteți beneficia de drepturi bănești sub formă de plăți lunare plătite de CNAS în urma pierderii întreținătorului, după cum urmează:
- pensie de urmaș, dacă decedatul a fost asigurat în sistemul de asigurări sociale sau se califică pentru condițiile de obținere a pensiei,
alocație de stat pentru copii, dacă persoana decedată nu îndeplinea condițiile pentru obținerea dreptului la pensie de asigurări sociale de stat.