Desfășurarea afacerii
publicEvent.steps
Autorizarea activității de întreprinzător
În funcție de activitatea pe care doriți să o desfășurați în calitate de întreprinzător, ați putea avea nevoie de un act permisiv eliberat de către autoritățile emitente. Activitățile supuse autorizării sunt expres stabilite în Legea nr. 160 din 22.07.2001 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.
În același timp, autorizările anumitor tipuri de activități sunt prevăzute în legi speciale (ex. Legea privind auditul situațiilor financiare, Legea privind activitatea băncilor).
În funcție de scopul, forma și modul de reglementare, actele permisive sunt de trei categorii:
- licența;
- autorizația – actul permisiv care se referă la acordarea anumitor drepturi de activitate și la atestarea întrunirii anumitor condiții de către agentul economic;
- certificatul – actul permisiv care se referă la conformitatea bunurilor și/sau serviciilor.
Puteți solicita online actele permisive de care aveți nevoie prin Sistemului Informațional Automatizat de Eliberare și Gestionare a Actelor Permisive accesând www.servicii.gov.md sau www.actpermisiv.gov.md
Acest sistem permite încărcarea cererii, încărcarea documentelor confirmative necesare și achitarea taxei prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay, dar și selectarea modalității de ridicare a actului permisiv.
Mai multe detalii privind serviciile de licențiere puteți afla accesând linkul: http://asp.gov.md/ro/node/52
Activitățile care pot fi practicate fără autorizații speciale
Întreprinzătorii persoane fizice și persoane juridice pot desfășura tipurile de activitate care nu sunt supuse autorizării fără vreo autorizație sau permisiune specială, cu condiția de a fi înregistrate ca subiect al activității de întreprinzător în modul prevăzut de lege.
Soluționarea litigiilor
În Republica Moldova, legislația nu prevede termene specifice pentru soluționarea litigiilor de către instanțele judecătorești. Cu toate acestea, instanțele judecătorești trebuie să soluționeze litigiile în termeni rezonabili. Termenul de soluționare a unui litigiu depinde de o serie de factori, inclusiv, dar fără a se limita la complexitatea cauzei, părțile implicate în proces, etc.
În cazul în care conveniți cu partea contractantă, cu respectarea cerințelor privind clauza arbitrală, disputele apărute în baza contractului pot fi soluționate în procedura arbitrară.
Chemarea în judecata poate fi făcută și online, prin depunerea cererii la www.edosar.justice.md, iar progresul dosarului (ședințe, citații, decizii, hotărâri, etc.) poate fi verificat și urmărit pe portalul www.instante.justice.md.
Taxe aplicabile
Se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (inițială și reconvențională), cererea intervenientului principal, inclusiv cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, cererea de declarare a insolvabilității, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum și cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătorești.
Termenul de soluționare și taxele aferente în cazul procedurii arbitrale depind de Tribunalul arbitral competent sau de înțelegerea părților în cazul arbitrajului ad-hoc.
Cuantumurile tarifare ale taxei de stat pentru cererile de chemare în judecată sunt aprobate prin lege. Pentru detalii accesați Legea taxei de stat nr. 1216 din 03.12.1992 (http://www.legis.md/cautare/rezultate/111729)
Modificările în datele companiei
În cazul în care, pe parcursul activității, intervin modificări în actele de constituire sau în datele înscrise în Registrul de stat al persoanelor juridice, puteți să le înregistrați în condițiile prevăzute la art.16 din Legea 220/2007 (http://www.legis.md/cautare/rezultate/110183) privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.
Astfel, în termen de 30 de zile de la data adoptării deciziei de modificare a actelor de constituire sau de modificare a datelor înscrise în Registrul de stat, sunteți obligat să depuneți documentele necesare pentru înregistrarea modificărilor la structura teritorială a Î.P. 'Agenția Servicii Publice'.
În cazul reorganizării persoanei juridice, termenul de depunere a documentelor pentru înregistrarea modificărilor este de 30 de zile după expirarea a o lună de la publicarea avizului privind reorganizarea.
Pentru înregistrarea modificărilor operate în actele de constituire și în datele înscrise în Registrul de stat, trebuie să vă prezentați la structura teritorială a Î.P. 'Agenția Servicii Publice' cu actele specificate la art.17 din Legea 220/2007, și anume:
- cererea de înregistrare a modificărilor, conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat;
- hotărârea organului competent al persoanei juridice privind modificarea actelor de constituire și a datelor înscrise în Registrul de stat;
- actul adițional cu privire la modificarea actelor de constituire;
- documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare a modificărilor.
În cazul în care reprezentați o persoană juridică cu investiții străine, pe lângă aceste documente va trebui să depuneți și următoarele:
- extrasul din registrul în care este înregistrată persoana juridică cu investiții străine, tradus și legalizat notarial;
actele de constituire ale persoanei juridice străine.
Achitarea taxelor și impozitelor de stat
Ulterior luării în evidență a afacerii de către organele de stat, va trebui să achitați o serie de impozite, care se vor aplica în funcție de specificul afacerii dumneavoastră și domeniul de activitate. O listă completă a acestor impozite, clasificate în funcție de instituțiile care le administrează, este prezentată mai jos:
Sistemul impozitelor și taxelor de stat:
- impozitul pe venit;
- taxa pe valoarea adăugată;
- accizele;
- impozitul privat;
- taxa vamală;
- taxele rutiere.
Sistemul impozitelor și taxelor locale:
- impozitul pe bunurile imobiliare;
- impozitul privat;
- taxele pentru resursele naturale;
- taxa pentru amenajarea teritoriului;
- taxa de organizare a licitațiilor și loteriilor pe teritoriul unității administrativ teritoriale;
- taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei);
- taxa de aplicare a simbolicii locale;
- taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii;
- taxa de piață;
- taxa pentru cazare;
- taxa balneară;
- taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale, orășenești și sătești (comunale);
- taxa pentru parcare;
- taxa pentru parcaj;
- taxa pentru salubrizare;
- taxa pentru dispozitivele publicitare.
Obligații de raportare
Pentru informații detaliate referitoare la taxe și impozite puteți accesa linkul: http://mf.gov.md/ro/impozite-%C8%99i-taxe sau http://www.fisc.md/Persoane_juridice.aspx.
Pentru a raporta informații generale (la Serviciul Fiscal, Casa Națională de Asigurări Sociale, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Biroul Național de Statistică), trebuie sa accesați portalul eRaportare, la adresa https://raportare.gov.md.
Pentru unele genuri de activitate specifice industriei în care afacerea dumneavoastră activează (ex. activități turistice, activități de construcții, activități financiar-bancare, comunicații electronice, etc.) este necesară prezentarea unor rapoarte separate către instituțiile corespondente, cum ar fi:
- ANRCETI, pentru afacerile din domeniul comunicațiilor electronice (instrucțiuni disponibile la linkul: https://eservicii.anrceti.md/static/support_files/Instructiuni-de-completare-a-RS-11.12.2014.pdf);
- CNPF, pentru afacerile din domeniul financiar-bancar (formulare de raportare disponibile la linkul: https://www.cnpf.md/ro/formulare-specializate-6347_92860.html);
- BNM, pentru afacerile din domeniul financiar-bancar (instrucțiuni disponibile la linkul: https://www.bnm.md/ro/content/instructiunea-cu-privire-la-prezentarea-de-catre-banci-rapoartelor-corep-scopuri-de);
- ANRE, pentru afacerile din domeniul energiei (formulare de raportare disponibile la linkul https://www.anre.md/ro/content/formulare-de-rapoarte).
În plus, puteți folosi același portal și pentru raportările financiare corespunzătoare afacerii dumneavoastră.
Prezentarea formularelor statistice și financiare depinde de mulți factori, cum ar fi: genul de activitate, numărul de salariați, cifra de afaceri, includerea in eșantion etc. Organul teritorial pentru statistică este responsabil să vă anunțe ce formulare trebuie să prezentați și termenul acestora.
Mai multe informații despre raportările statistice pot fi găsite la adresa www.statistica.md, secțiunea eRaportare.
Comerțul extern
În cazul în care doriți să desfășurați activități comerciale externe, trebuie să luați în considerare faptul că Republica Moldova este stat membru al mai multor organizații internaționale și semnatar al unor convenții care promovează comerțul liber.
Printre acestea, cele mai importante sunt: Organizația Mondială a Comerțului, Acordul de liber schimb central-european CEFTA, Acordul de comerț liber cu Turcia, Acordul privind zona de comerț liber din cadrul CSI, Acordul de instituire a unei zone de liber schimb aprofundat și cuprinzător cu Uniunea Europeană (DCFTA).
În calitate de importator/exportator, va trebui să declarați mărfurile care sunt introduse/scoase în/din țară, și să le prezentați spre vămuire la serviciul vamal, prin depunerea unei declarații vamale în detaliu, în formă scrisă, la încheierea procedurii de tranzit sau în termen de 20 de zile de la data depunerii declarației sumare.
Veți depune declarația vamală la organele vamale, care va fi însoțită de actele care confirmă datele înscrise în declarație, iar următoarele acte sunt obligatorii:
- factura;
- documentele de transport;
- actele permisive, necesare pentru acordarea liberului de vamă.
Prohibiții de introducere și scoatere a mărfurilor
Toate persoanele au drepturi egale de a introduce și a scoate mărfuri din Republica Moldova. Cu toate acestea, anumite mărfuri și mijloace de transport sunt interzise de legislație de a fi introduse în sau scoase din Republica Moldova, din considerente de securitate a statului, asigurare a ordinii publice și morale, de protecție a mediului înconjurător etc. Lista acestora este expres prevăzută de legislația Republicii Moldova (http://www.legis.md/cautare/rezultate/110506).
Procedura completă și actele necesare pentru realizarea comerțului extern sunt enumerate pe site-ul: http://www.customs.gov.md/
Conformarea cu cerințele legislației muncii
În calitate de angajator, Dumneavoastră aveți anumite obligații aferente relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă. Acestea se clasifică după cum urmează:
În domeniul relațiilor de muncă:
- perfectarea contractelor individuale de muncă cu angajații;
- emiterea ordinului de angajare a persoanei;
- perfectarea regulamentului intern al unității și familiarizarea salariaților cu conținutul lui;
- ținerea evidenței timpului de muncă prestată efectiv, inclusiv a muncii suplimentare, a muncii prestate în zilele de repaus și în zilele de sărbătoare nelucrătoare de fiecare salariat;
- întocmirea graficului anual de concediu, programarea concediilor de odihnă anuale fiind obligatorie atât pentru angajator, cât și pentru salariat;
- acordarea concediului anual de odihnă salariaților. Concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaților după expirarea a 6 luni de muncă la unitatea respectivă;
- respectarea cuantumului salariului minim garantat, cuantumul salariului minim fiind obligatoriu pentru toți angajatorii persoane juridice sau fizice care utilizează munca salariată, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare. acest cuantum nu poate fi diminuat nici prin contractul colectiv de muncă, nici prin contractul individual de muncă;
- integrarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități.
În domeniul securității și sănătății în muncă:
- organizarea activității de protecție și prevenire și asigurarea cerințelor minime de securitate și sănătate la locul de muncă;
- organizarea și desfășurarea evaluării condițiilor de muncă și a riscurilor profesionale la locul de muncă;
- stabilirea pentru lucrători a atribuțiilor ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă conform posturilor de lucru sau funcțiilor exercitate;
- elaborarea instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă:
- asigurarea unității cu materiale necesare informării și instruirii lucrătorilor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă;
- angajarea în muncă numai a persoanelor care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute;
- asigurarea efectuării examenului medical periodic;
- asigurarea lucrătorilor cu echipament de muncă neprimejdios și cu echipament individual de protecție;
- asigurarea elaborării instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă;
- asigurarea fiecărui lucrător cu instrucțiuni de securitate și sănătate în muncă, inclusiv cu instrucțiuni privind acordarea primului ajutor în caz de accidentare în muncă;
- asigurarea instruirii lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă;
- dotarea locurilor de muncă cu truse medicale;
- asigurarea acordării primului ajutor în stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor în cazul unui pericol grav și imediat.
Pentru detalii aferente drepturilor și obligațiilor pe care le aveți în calitate de angajator, puteți accesa linkul: https://ism.gov.md/ro/content/ghid-de-conformare-la-cerin%C5%A3ele-legisla%C5%A3iei-muncii-pentru-%C3%AEncep%C4%83torii-unor-afaceri-cu
Accesul la finanțare
Puteți obține finanțarea afacerii prin intermediul creditelor acordate de băncile comerciale și/sau organizațiile de creditare nebancară. Condițiile de acordare a banilor ca împrumut, termenii de rambursare, plata dobânzilor și/sau a altor plăți aferente se stabilește în contractul de credit (împrumut).
În Moldova, atât băncile comerciale cât și organizațiile de creditare nebancare aprobă prin hotărârea Consiliului de administrare regulamente interne cu privire la acordarea creditelor persoanelor fizice și juridice. Fiecare bancă și organizație de creditare nebancară stabilește, de sine stătătoare, cerințele de bază pentru primirea de către persoanele juridice a creditelor.
Lista băncilor din Republica Moldova licențiate de către BNM poate fi găsită accesând linkul: https://www.bnm.md/ro/content/bancile-licentiate-din-republica-moldova
Pentru informații generale aferente acordării creditelor de către băncile comerciale din Republica Moldova accesați linkul: www.bnm.md
Pentru informații specifice și condițiile de creditare ale fiecărei bănci și/sau organizații de creditare nebancară, accesați site-ul oficial al băncilor/organizațiilor de creditare nebancară din Republica Moldova.
In plus, în afara creditelor, puteți beneficia de subvenții, granturi și alte programe de dezvoltare a afacerii prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) sau Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM)
Mai multe informații despre aceste două organizații puteți afla accesând linkurile: http://aipa.gov.md/ro/masuri-de-sprijin și https://odimm.md/ro/proiecte.html.
Înregistrarea bunurilor imobile și a drepturilor de proprietate asupra lor
Înregistrarea de stat a bunurilor imobile și a drepturilor de proprietate asupra lor în registrul bunurilor imobile reprezintă înscrierea în registrul bunurilor imobile a bunului imobil, a dreptului de proprietate și a altor drepturi patrimoniale asupra acestuia, precum și a titularului de drepturi. Înregistrarea se face cu scopul primar de recunoaștere publică a dreptului de proprietate și a altor drepturi patrimoniale asupra bunurilor imobile.
Înregistrarea de stat poate fi:
- primară – atunci când se înregistrează prima înscriere privitoare la bunurile imobile și la drepturile patrimoniale asupra lor. La rândul ei, înregistrarea primară poate fi: masivă – atunci când se efectuează din contul statului și fără cererea titularului de drepturi, și selectivă – care se efectuează la cererea titularului de drepturi;
- curentă – atunci când se efectuează modificări în registrul bunurilor imobile.
Înscrierea în registrul bunurilor imobile poate fi de trei tipuri:
- intabulare - înscrierea drepturilor de proprietate și a celorlalte drepturi reale;
- înscriere provizorie – înscrierea drepturilor de proprietate și a celorlalte drepturi reale, cu condiția justificării lor ulterioare;
- notare – înscrierea drepturilor de creanță, a faptelor sau a raporturilor juridice aferente imobilelor înregistrare în registru.
Pachetul de acte care trebuie pregătit pentru înregistrare variază în funcție de tipul înregistrării și al înscrierilor în registru.
Detalii aferente actelor care necesită a fi prezentate pentru fiecare caz particular puteți găsi accesând linkul: http://www.asp.gov.md/ro/node/2744
Obținerea autorizărilor de construcție
În cazul în care afacerea dumneavoastră implică construcția unui imobil, va trebui să întreprindeți următoarele acțiuni:
- Obținerea certificatului de urbanism;
- Pregătirea documentației de proiect și avizarea, verificarea și aprobarea de către organele competente;
- Obținerea autorizației de construire.
Racordarea la rețeaua de distribuție a energiei electrice
Racordarea este conectarea instalației de utilizare a consumatorului la rețeaua publică de distribuție a energiei electrice. Racordarea este realizată prin intermediul instalației de racordare, care reprezintă o instalație electrică ce asigură conexiunea dintre instalațiile de utilizarea ale consumatorului și rețeaua electrică de distribuție.
Dumneavoastră, în calitate de persoană fizică sau juridică, aveți dreptul de a solicita racordarea instalației de utilizare care vă aparține la rețeaua electrică a unității de distribuție care îşi desfășoară activitatea în limitele teritoriului autorizat prin licență.
În vederea racordării la rețeaua electrică și a încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, va trebui să depuneți o cerere care va fi însoțită de o serie de acte. Cererea și actele însoțitoare se depun exclusiv online, pe site-urile furnizorilorwww.gasnaturalfenosa.md sau https://rednord.md/
Pachetul de acte variază, în funcție de tipul imobilului, tipul conectării (permanent/temporar), tipul solicitantului (casnic/non-casnic/gherete), tipul entității (persoană fizică/persoană juridică) etc. Lista completă a actelor necesare o găsiți accesând unul din linkurile:
http://www.gasnaturalfenosa.md/page/lista-documentelor-necesare-pentru-semnarea-contractului sau
https://rednord.md/doc/supply/CERERE_Elib_Aviz_Racord_Consum_formular.pdf