Certificat al utilizatorului final
Document care garantează că mărfurile strategice exportate, reexportate sau importate vor fi utilizate conform destinaţiei stipulate în autorizaţia de export, reexport, import, eliberată de organizaţia respectivă din Republica Moldova sau de peste hotare, implicată în controlul exportului, reexportului, importului şi tranzitul de mărfuri strategice.
publicService.steps.title
- 1Pas 1.
Solicitantul (sau reprezentantul său legal) intră pe portalul serviciilor electronice https://actpermisiv.gov.md şi se identifică în sistem, personal sau cu ajutorul recepționarului de la ghișeu
- 2Pas 2.
Solicitantul (sau reprezentantul său legal) îndeplinește cererea și încarcă documentele necesare, personal sau cu ajutorul recepționarului de la ghișeu.
- 3Pas 3.
În cazul când Solicitantul (sau reprezentantul său legal): a) depune cererea şi documentele necesare cu ajutorul recepționarului de la ghișeu, recepționarul: - va primi și va înregistra corespunzător cererea de solicitare a autorizației și va primi documentele prezentate de solicitant, şi - va elibera imediat şi necondiționat solicitantului certificat constatator, şi - va expedia cazul (copiile electronice ale cererii şi a documentelor prezentate) autorității emitente pentru revizuire. Cererea poate fi returnată solicitantului doar în cazul când cererea nu conține informația necesară pentru identificarea solicitantului. b) depune cererea şi încarcă documentele personal direct în sistem, sistemul: - va genera automat documentul în format electronic de confirmare a primirii cererii şi documentelor („certificatul constatator”) şi - în mod automat va direcționa cererea şi setul de documente autorității emitente.
- 4Pas 4.
Autoritatea emitentă (specialistul) deschide cazul, examinează cererea și documentele însoțitoare, verifică respectarea condițiilor. În cazul constatării lipsei documentelor/informației necesare prevăzute expres de legislație, autoritatea emitentă (specialistul) va informa imediat despre acest fapt solicitantul cu specificarea, descrierea și acțiunile de remediere pentru a iniția examinarea cererii.
- 5Pas 5.
Specialistul examinează cazul și organizează examinările suplimentare pe interior pentru luarea deciziei de eliberare a autorizației. Transmite dosarul către membrii Comisiei pentru expunerea poziției
- 6Pas 6.
Specialistul perfectează certificatul utilizatorului final sau scrie o scrisoare de refuz, cu o justificare corespunzătoare în temeiul prevederilor legii, cu înștiințarea directă a solicitantului și doar în cazul în care solicitantul nu întrunește condițiile expres specificate în legislaţie de domeniu sau, după caz, nu demonstrează întrunirea acestor condiții, care se va examina și semna în modul corespunzător
- 7Pas 7.
Când certificatul utilizatorului final (scrisoarea) este gata, solicitantul (reprezentantul legal) primește o notificare electronică, descarcă actul permisiv și confirmă recepționarea documentului
- 8Pas 8.
În cazul când certificatul se eliberează pe hârtie (la solicitare sau conform cerințelor autorității emitente), recepționarul/specialistul tipărește certificatul, îl livrează solicitantului (sau reprezentantului său legal) și confirmă recepționarea.