Se sancționează în conformitate cu CTR, aprobat prin Legea 150 din 17.07.2014. Notificarea unor date eronate sau incomplete atrage nulitatea întregii notificări și,respectiv, ilegalitatea activității în domeniul transporturilor rutiere. Suspendarea înregistrării sau radierea din Registrul operatorilor de transport rutier se inițiază de către Agenție, în conformitate cu Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, printr-o procedură similară celei de suspendare sau retragere a actelor permisive. Suspendarea înregistrării sau radierea din Registru a operatorilor de transport rutier se inițiază ori se aplică de Agenție în cadrul controlului de stat, în calitate de măsură restrictivă, în modul și în limitele stabilite de Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător. Radierea poate fi aplicată și în următoarele cazuri suplimentare: a) constatarea, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, conform legii, a faptului că operatorul de transport rutier/întreprinderea a fost implicat/implicată în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de contrabandă; b) săvârşirea, în decursul a 12 luni consecutive, a mai mult de 5 încălcări, constatate prin prescripţii emise de Agenţie, ale regulilor de transportare a coletelor; c) săvârşirea, în decursul a 12 luni consecutive, a mai mult de 5 încălcări, constatate prin prescripţii emise de Agenţie